Dacă nu lupţi pentru ceea ce vrei, meriţi ceea ce ai! 1


„Dacă nu lupţi pentru ceea ce vrei, meriţi ceea ce ai!”

— John Maxwell —

 

Poate sună cam dur aceste cuvinte, dar sunt totuşi atât de adevărate!

Din păcate, sunt atât de mulţi oameni care s-au consolat cu faptul că au o „soartă” tristă şi nici măcar NU încearcă să îşi schimbe această „soartă”. Ei sunt convinşi că asta este viaţa pe care Dumnezeu le-a dat-o şi trebuie să îşi „ducă crucea” până la capăt.

Dar adevărul, dragii mei, cei care credeţi aceste lucruri, este că NU există nicio „soartă tristă” pe care să v-o fi dat Dumnezeu, ci ea este exact soarta pe care VOI v-aţi creat-o prin Deciziile şi Alegerile pe care le-aţi tot făcut, prin Acţiunile voastre, prin modul vostru de a GÂNDI!

Nu Dumnezeu este NEDREPT cu noi şi ne dă UNORA câte-o „soartă tristă”, iar altora câte-o soartă fericită, ci NOI suntem nedrepţi cu noi prin faptul că ne RESEMNĂM cu soarta pe care ne-am creat-o până acum şi în loc să ne străduim să facem SCHIMBARI în NOI şi în viaţa noastră ca să ne schimbăm soarta, ne plângem de milă cât de nedreaptă este viaţa cu noi şi NU facem nimic!

Da, ştiu că este mult mai simplu să îţi plângi de milă şi să te victimizezi la toată lumea cât de tristă este soarta ta, în loc să pui mâna şi să-ţi SCHIMBI soarta!

Crezi că NU poţi?… te asigur că POŢI! Dar… e nevoie să şi VREI asta cu adevărat şi să fii DISPUS să depui tot efortul necesar!

Nu e uşor să îţi schimbi viaţa în bine şi să evoluezi, NU spun că este! E nevoie de muuultă MUNCĂ cu tine însuţi şi de muuulte SCHIMBĂRI pe care trebuie să le faci în TINE şi în VIAŢA ta… dar MERITĂ tot efortul!

Zic tot timpul că e mai uşor să MUNCEŞTI din greu la tine însuţi şi la viaţa ta câţiva ani, pentru a o aduce în punctul în care îţi doreşti, dar apoi vei trăi restul vieţii tale mult mai fericit şi mai împlinit, decât să te RESEMNEZI cu „soarta ta tristă” şi să trăieşti TOATĂ VIAŢA nefericit şi nemulţumit!

Tu ce ALEGI?

Să faci pe victima şi să te RESEMNEZI cu „soarta ta tristă” în continuare, sau să adopţi o atitudine de INVINGĂTOR şi să munceşti la tine însuţi şi la viaţa ta până când reuşeşti să-ţi SCHIMBI soarta în BINE?

Să ai o soarta fericită DEPINDE doar de tine şi de ceea ce FACI în CONTINUARE!

Dacă NU vrei să te mulţumeşti cu nefericirea şi neîmplinirea, atunci vei fi dispus să depui TOT efortul necesar ca să îţi SCHIMBI soarta în una fericită şi plină de împliniri!

Lasă la o parte credinţa GREŞITĂ cum să Dumnezeu ţi-a dat o „soartă nefericită” şi trebuie să-ţi „duci crucea”, şi începe să CONŞTIENTIZEZI că TU îţi poţi SCHIMBA soarta în una mult mai bună dacă chiar îţi doreşti asta!

CREDE în TINE şi în faptul că POŢI avea o soartă mai bună, şi dă-i drumul… fă-o să fie aşa!

 

  • Fragment din cea de-a doua mea CARTE pe care tocmai am lansat-o „ALEG SĂ FIU UN ÎNVINGĂTOR”

  • PS: Dacă ţi-a plăcut acest articol şi te-ai simţit ajutat de el, te invit cu drag să citeşti şi cele două cărţi ale mele – prima mea carte „DĂ-ŢI ŞA LA O NOUĂ VIAŢĂ” şi cea de-a doua mea carte ALEG SĂ FIU UN ÎNVINGĂTOR – continuarea primei mele cărţi, care cu singurata îţi vor plăcea şi îţi vor fi de mare ajutor în schimbarea vieţii tale în bine.

  • Ce spun cei care au citit cărţile mele?

    „Cărţile sunt minunate, mulţumesc suflet minunat! Vi le recomand tuturor.” -Eniko O.

    „Foarte bune ambele cărți, pentru care îți mulțumesc mult Camelia” – Dorina A.

    „Doamna Camelia, vă ador. Cartea e superbă, deja am citit 100 pagini, pentru că m-a impresionat prin mesajul ei. A venit în momentul potrivit în viaţa mea. VĂ MULŢUMESC. Am trăit primele 6 luni ale acestui an după cartea DA-ŢI ŞANSA LA O NOUĂ VIAŢĂ. Urmează următoarele 6 luni pe care le voi trăi după cartea ALEG SĂ FIU UN ÎNVINGĂTOR! Vă mulţumesc!” – Tudorita B.

     

    Cartea  ALEG SĂ FIU UN ÎNVINGĂTOR o poti comanda de AICI sau la nr. de telefon 0735640840 !

    Cartea DĂ-ŢI ŞANSA LA O NOUĂ VIAŢĂ o poţi comanda de AICI sau la nr de telefon 0735640840 !

    Dacă îţi doreşti să citeşti şi tu ambele mele cărţi poţi comanda Pachetul „O NOUĂ VIAŢĂ” care le conţine pe amandoua de AICI !

    • Poți citi şi tu GRATUIT tot CAPITOLUL 6 din cartea mea  DĂ-ŢI ŞANSA LA O NOUĂ VIAŢĂ de AICI să vezi dacă îţi place şi dacă te simţi ajutat de ea 🙂 !

  • Dacă simţi ca acest articol te-a ajutat, te invit să-l DISTRIBUI mai departe!

    Îţi mulţumesc!

    Cu mult drag,

    Camelia Șerban


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un gând despre “Dacă nu lupţi pentru ceea ce vrei, meriţi ceea ce ai!