Fii Bun cu ceilalţi. Dar NU uita să fii bun în primul rând cu TINE !


Majoritatea oamenilor cred că a fi BUN înseamnă să te SACRIFICI tot timpul pentru ceilalţi (părinţi, copii, soţi, prieteni etc.), să fii tot timpul la dispoziţia celorlalţi şi să faci fel şi fel de compromisuri care îţi amărăsc sufletul, care de fapt, te duc la acumularea a foarte multă frustrare interioară şi apoi la fel şi fel de boli de natură psihică şi fizică!

Credem că a fi bun înseamnă să ne lăsăm pe noi pe ultimul loc şi să-i punem tot timpul pe ceilalţi pe primul loc, făcând pentru ei fel şi fel de sacrificii!

Dacă prietena mea mă sună în miez de noapte pentru că a rămas fără ţigări şi nu are bani să-şi cumpere, eu repede sar din pat, iau un taxi, fug la benzinărie şi-i iau ţigări şi apoi fug repede la ea să-i duc ţigările, să nu facă cumva sărăcuţa de ea vreo „criza” de nervi că nu are ce fuma şi astfel să-i fiu o prietenă „adevărată”!

Sau dacă prietena mea suferă de „inima rănită” şi noaptea nu are somn şi mă sună în miez de noapte să se vaiete la mine, eu mă trezesc ca o prietenă „adevărată” ce îi sunt şi îi ascult toate „offf-urile” până târziu, cât are ea chef să se vaiete, lăsându-mă pe mine deoparte, neţinând cont de faptul că toată ziua am muncit şi sunt frântă de oboseală, iar dimineaţa trebuie să mă trezesc dis-de-dimineaţă, să-mi duc copiii la şcoală şi la grădi şi apoi să fug din nou la servici şi să muncesc iarăşi o zi întreagă.

Etc. etc. … exemplele pot continua la nesfârşit!

Mă scuzaţi, dar toate sacrificiile astea, NU înseamnă chiar deloc BUNĂTATE, ci lipsă de RESPECT de sine, lipsă de iubire de sine, lipsă de apreciere şi preţuire de sine!

Să fim serioşi, cu toţii avem „probleme” că aşa este viaţa, dar asta NU înseamnă că trebuie să ne sacrificăm bunăstarea noastră pentru a le crea altora bunăstare.

 

Fiecare este responsabil de viaţă sa şi de ceea ce experimentează în ea, deoarece tot ceea ce experimentăm este rezultatul acţiunilor, alegerilor, deciziilor, gândurilor şi emoţiilor noastre. Deci NIMENI nu este responsabil de „problemele” pe care ni le-am ATRAS în viaţa noastră ci doar NOI suntem. Tocmai de aceea nici prietenii, nici familia, nici iubiţii şi nici altcineva NU au de ce să se SACRIFI-CE pe sine pentru a ne crea nouă o stare de bine!

Egoişti NU sunt aceia care aleg să se pună pe SINE pe primul loc în viaţa lor pentru că aleg să NU se sacrifice pe sine pentru noi, ci NOI suntem, atunci când le CEREM sau ne aşteptăm să facă sacrificii pentru noi!

Aşteptam mai tot timpul ca ceilalţi să fie „BUNI” şi să se sacrifice pentru noi atunci când avem noi nevoie, fără să ţinem cont că NU e ok pentru sufletul acestora să se sacrifice, pentru că astfel îşi creează frustrare interioară care le va face mult rău, iar când aceştia nu o fac, începem să-i vorbim de rău, să-i atacăm, să spunem că sunt oameni RĂI, că nu le pasă de noi şi alte şi alte acuze STUPIDE, care NU au o justificare SĂNĂTOASĂ!

NU, NU… a fi BUN nu înseamnă nicidecum să te sacrifici pentru ceilalţi, aşa că NU mai confundaţi bunătatea cu lipsa iubirii de sine!!!

Sacrificiul înseamnă LIPSA iubirii de sine, lipsa RESPECTULUI de sine, lipsa APRECIERII şi PREŢUIRII de sine, şi nicidecum BUNĂTATE!

A face lucruri pe care în adâncul nostru NU ni le dorim, pentru ceilalţi, doar pentru a impresiona, pentru a atrage atenţia asupra noastră, pentru a fi validaţi şi apreciaţi de ceilalţi, pentru a fi iubiţi de ceilalţi, NU înseamnă bunătate ci falsitate, înseamnă că ne MINŢIM pe noi înşine şi refuzăm să acceptăm că nu suntem buni în primul rând cu noi înşine!

Abia atunci când ştim să fim buni cu adevărat cu noi înşine, vom începe să fim buni cu adevărat şi cu ceilalţi! Deci să NU ne mai MINŢIM singuri că suntem buni, pozând în ipostaze false de SALVA-TORI şi făcând lucruri pe care nu ni le dorim cu tot sufletul să le facem!

Din păcate, încă de mici copii am fost învăţaţi în mod greşit de către părinţii noştri, bunici, religii, societate etc., că a fi BUN înseamnă să faci „totul” pentru ceilalţi, să te laşi pe tine pe ultimul loc şi să-i pui pe ceilalţi pe primul, să nu spui niciodată „NU” când un om îţi cere să faci ceva pentru el (chiar dacă tu nu simţi să o faci), să nu îţi trasezi LIMITE sănătoase, să fii tot timpul la dispoziţia celorlalţi etc. — într-un cuvânt să te SACRIFICI tot timpul pentru ceilalţi!!!

Din păcate, am luat de bune aceste învăţături greşite şi le aplicăm în viaţa noastră şi uite cum ne provocăm singuri foarte multă suferinţă şi uite cum ne îmbolnăvim singuri PSIHICUL şi chiar şi fizicul, pentru că pur şi simplu nu gândim cu CREIERAŞUL nostru şi nu ştim să ne alegem alte credinţe SĂNĂTOASE, care să ne creeze NOUĂ starea de bine şi NU altora, pentru că singură noastră obligaţie e faţă de Fiinţa NOASTRĂ, de Sufletul nostru şi nu faţă de ceilalţi.

Fiecare e RESPONSABIL de viaţa sa — să înţelegem acest lucru! Noi NU avem obligativitatea de a-i face pe alţii fericiţi, ci avem obligaţia în primul rând de a ne face pe NOI fericiţi!

NU eşti RĂU, dragă omule, dacă te pui pe TINE pe primul loc în viaţa ta şi nu îi tot pui pe alţii. Nu eşti rău dacă spui „NU” oamenilor atunci când nu simţi să faci ceea ce îţi cer. Nu eşti rău, dragă omule, dacă alegi să NU te mai tot sacrifici la nesfârşit pentru alţii. Nu eşti rău, dragă omule, dacă alegi să NU mai fii tot timpul la dispoziţia tuturor!

NU eşti rău, dragă omule, doar pentru că alegi să fii în primul rând BUN cu TINE însuţi! Tocmai de aceea ai venit în lumea asta, să fii BUN în primul rând cu TINE, să ai grijă în primul rând de tine şi abia apoi de ceilalţi!

Ai venit în lumea asta să îţi elevezi conştiinţa, iar atâta timp cât tu îţi  faci rău singur făcând „bine” altora, acumulezi foarte multă frustrare interioară (emoţii şi gânduri negative) care NU te vor ajuta deloc la elevarea ta, ci doar la distrugerea fiinţei tale!

Sacrificiul înseamnă a face ceva ce NU îţi doreşti, iar de fiecare dată când tu faci lucruri pe care nu ţi le doreşti, tu îţi faci un foarte mare rău, care va duce la distrugerea psihicului şi a fizicului tău!

Aşadar, dacă chiar vrei să fii BUN cu ceilalţi, începe prin a fi bun în PRIMUL rând cu TINE, alegând să te RESPECŢI, să te PREŢUIEŞTI, să te APRECIEZI şi să te IUBEŞTI pe TINE şi făcând doar ceea ce simţi tu cu toată fiinţa ta că vrei să faci pentru ceilalţi! Doar lucrurile pe care le facem cu tot sufletul şi NU din obligaţie sau ca să dăm bine în ochii lumii sau să părem buni, sunt cu adevărat VALOROASE!!!

 

– Fragment din cartea mea ALEG SA FIU UN INVINGATOR –

PS: Daca iti plac si te simti ajutat de articolele mele, te invit cu drag sa citesti si cele doua carti ale mele de Dezvoltare personala DĂ-ŢI ŞANSĂ LA O NOUĂ VIAŢĂ si ALEG SĂ FIU UN ÎNVINGĂTOR. 

Pachetul „O NOUĂ VIAŢĂ” ce conţine ambele mele cărţi poate fi comandat de AICI sau la nr telefon 0735640840 !

Dacă doreşti să comanzi cărţile separat, le poţi comanda de AICI pe care dintre ele o doreşti , sau la nr telefon 0735640840 !

    • .
    • Ce spun cei care au citit cărţile mele?

      „Cărţile sunt minunate, mulţumesc suflet minunat! Vi le recomand tuturor.” -Eniko O.

      „Foarte bune ambele cărți, pentru care îți mulțumesc mult Camelia” – Dorina A.

      „Cele mai bune învățături pe care le-am putut descoperii sunt de la dv. Am prima carte și cu siguranță o să o achizitionez cât de curând și pe cea de-a doua . A fost salvarea mea in cel mai greu moment din viață …am reușit să mă cunosc să mă redescopăr eu pe mine însumi, să văd într-un cu totul altfel lucrurile . Bunul D-zeu și această carte și citate /articole ale dv m-au ajutat enorm de mult. Vă mulțumeesc din suflet și să vă dea D-zeu multă sănătate și înțeleciune în tot ce faceți ..” Delia J.

        • Poți citi şi tu GRATUIT tot CAPITOLUL 6  „INTELEGE VIATA” din cartea mea  DĂ-ŢI ŞANSA LA O NOUĂ VIAŢĂ de AICI să vezi dacă îţi place şi dacă te simţi ajutat de ea 🙂 !

          •  .

          • Dacă simţi ca acest articol te-a ajutat, te invit să-l DISTRIBUI mai departe!

             Îţi mulţumesc!

            Cu mult drag,

            Camelia Șerba

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *